Nimic nu e mai periculos decât să îi dai prostului puterea scrisului. Și dacă îi mai dai și timp să scrie, plictisit cu postul lui călduț la stat și salariu asigurat din banii fraierilor, pe care îi înjură zilnic cu voia celor care îl plătesc, atunci îl ai pe Dinu Barbu. Constantin Ostaficiuc, Dan Ioan Șipoș și toți cei care îl tolerează pe acest individ de ani de zile, datorează fiecăruia dintre timișeni câte un leu, bani care ar trebui să îi primim înapoi ca reparație morală, pentru că ei sunt cei care îi dau salariul lui Dinu Barbu din banii noștri. Domnilor președinți și foști președinți, treziți-vă singuri! Sigur, Dinu Barbu nu este decât unul dintre miile de gândaci de birou, care trăiesc pe spatele nostru. Și acum, Viva la Revolucion! Dinule, centura de siguranță și trage sus izmenele să nu te lase vântul cu dosul dezgolit.
Acest Ceahlău bănățean al injuriilor, un fricos care se ascunde sub pseudonime, specialist al fandărilor prin redacții de partid nu este decât o muscă. Una urâtă, mică și verde, mai precis musca de căcat. În fiecare zi, ne bâzâie în momentele intime ale dimineții cu nimicurile lui de pe site-ul de Vip In Banat. Pseudo-pamfletar pârât cu ifose de fin analist mass media. Intrigant ieftin. Asumă-ți Vipul in Banat, bărbate, că nu te ia nimeni la palme. Cum spuneam, bâzâie zilnic în jurul a ceea ce am mâncat ieri și am dat afară la latrină. Din asta trăiește. Fără noi, cei care îi mai dedicăm câte un vers, nenea ăsta nici nu ar mai exista. Ar rămâne un simplu funcționăraș, poet ratat, scobitor după sponsorizări pentru revistuțe și broșuri cu poezioare, ode aduse diverșilor potenți ai momentului și cam atât. Atât? Păi nu e cam puțin pentru o viață adevărată? Nu, dacă te cheamă Dinu Barbu.
Vito Corleone, un personaj senzațional, spunea că trebuie să îți ții prietenii aproape și dușmanii și mai aproape. Sigur, asta la un nivel elevat. Cu bietul Dinu, teoria Nașului nu se aplică. Pur și simplu e prea mic. Mai mic chiar decât Muck cel Mic. Toată lumea m-a sfătuit să îl ignor și eu pe Dinu Barbu. Cică asta e cea mai bună pedeapsă pe care o poate primi un intrigant de mic calibru. Numai că asta e atitudinea tipic românească și eu nu mă pot obișnui cu ea. Un moment: deci nenea ăsta chiar lucrează de ani buni la o instituție de stat și papă un salariu din bănuții pe care eu îi primesc de la unul “Felix Securilă” (citat din Dinu Barbu), din bănuții pe care Tiberiu Kiss îi primește de la SOV, din banii pe care Ion Răducanu îi face din vânzarea de mașini, Vio Bota din radio și scris dar, mult mai grav și trist…din bănuții pe care bătrânii de prin satele Timișului îi varsă la bugetul județean. Adică, matale ești un șmecher și noi niște fraieri. Faci pariu cu mine, acuma că îți dedic ultima oară o epistolă, că nu prea e corect și că lucrurile se mai pot și schimba. Uite, eu am 34 de ani, fiu-miu are 7 si amândoi avem răbdarea să schimbăm câte ceva. Eu m-am gândit la tine, pentru că prea des mă tot pupi în dos pe site-ul ăla al tău. Și îți promit că am să te invit la un duel public, așa ca pe vremea Inchiziției, să vedem dacă te ține. Nu te speria, muscoi, e un duel intelectual, fără violență.
În concluzie, cu tine nu îmi mai bat capul. Ai câștigat! Ce? Surpriză…
PS Pentru cunoștința ta de turnător mitoman care sună pe la șefii de redacții din București și Timișoara pentru a pune câte o strâmbă ziariștilor, aș vrea să îți spun, fără falsă modestie că nu sunt corespondent de Timiș la ziarul acela, la care sunt mândru că încă lucrez. Ia mai sună încă o dată la redactorul-șef la care tot încerci să mă torni, dar el nu te bagă în seamă și întreabă-l: “La ce departament lucrează Opriș ăla de la Timișoara, că aș vrea să îți trimit o delațiune mincinoasă și anonimă despre el “. Nu ai fi primul și antecedente ai, ori mie sifonarii care au treabă cu viața mea profesională și particulară îmi dau socoteală, recte satisfacție. Dinule, dacă fuți, trebuie să și plătești. Dacă, prin absurd, ai reuși să îmi închizi gura și să îmi lași copilul fără pâine și bani de școală, îți promit că vin la tine la Consiliul Județean Timiș să ne dai tu bani de mâncare și de cărți. S-a făcut, cavaler al pixului? În rest, nu îți bate tu capul despre cine scriu eu opinii pe blog, articole în ziar, cât de bine sunt documentate și câte procese mă pasc. Nu e treaba ta, iar amenințări din astea, cu care bănuiesc că speriai elevii înainte de 1989 dacă nu cântau imnul de stat la ora opt fără zece minute, ține-le pentru tine sau pentru cei care încă mai cred că ești vreun mare sforar sau vreo eminență cenușie. Și nu mai poza în fecioară și deontolog virgin, căci trecutu-ți de dalmațian te recomandă de la sine.
La finalul acestei grețoase postări, le ofer cititorilor mei puțini dar fideli, un digestiv, mai exact un text edificator despre musca de căcat:
